8. Tratament complet la Podiş

            Am avut o surpriză plăcută într-o zi, un telefon prin care eram anunţată că ar fi loc şi pentru mine la Centrul de Sănătate Podiş, (aproape de Bacău) într-o serie programată. Pentru că una din fiicele mele „de suflet” avea şi ea probleme de sănătate, am mers împreună. După un drum foarte plăcut, am ajuns, şi clădirea aceea, ca o bomboană fondantă roz, mi-a luminat privirea. La recepţie, o domnişoară zâmbitoare, cu ochi albaştri ne-a primit cu căldură. Camera spaţioasă, curată, ne-a creat mediul prielnic pentru odihnă. Pădurea din spatele clădirii asigura aerul curat de care aveam atâta nevoie, oferindu-ne un cadru liniştit, feeric, ca de basm.  Dimineaţa, ne trezea o voce fermecătoare, care pătrundea prin toate spaţiile clădirii şi ne bucura sufletul cu melodii şi cuvinte alese.

            Medicii încercau să găsească cele mai bune soluţii pentru rezolvarea problemelor noastre de sănătate şi prin seminariile prezentate de ei eram ajutaţi să înţelegem cauza bolilor şi remediile sigure şi fără contraindicaţii,  puse de Dumnezeu la îndemâna tuturor. Mi-era dor să întâlnesc un medic căruia îi pasă într-adevăr de pacient, un medic care să nu te trateze ca pe un colet care trece din mână în mână. Mulţumesc lui Dumnezeu că mai există astfel de oameni! Asistentele şi personalul de la fizioterapie, cu modestie şi minuţiozitate se ocupau de fiecare. Adesea se rugau împreună cu pacientul înainte de începerea tratamentului.

            Cine ar fi crezut că mai există persoane care au curajul să organizeze centre de sănătate în care să se practice metode de vindecare recomandate de Dumnezeu? Cine ar fi crezut că aceste metode atât de simple pot duce la scăderea colesterolului, a trigliceridelor şi a glicemiei, în câteva zile? Cât de binefăcătoare erau: înviorarea de dimineaţă, drumeţia prin pădure, mişcarea în bazin, mesele la ore fixe şi mai ales părtăşia spirituală în ziua de odihnă!

            Am fost surprinsă să văd că în acest centru de sănătate există şi o capelă. Acolo se fac studii biblice, programe religioase muzicale, şi oamenii îşi povestesc  cum şi ce a făcut Dumnezeu pentru ei. Se ajunge astfel la înţelegerea faptului că vindecarea nu vine de la sine, ci poate fi primită de la Cel care ne-a creat şi este marele nostru Medic. Am avut marea bucurie ca în sâmbăta în care am fost acolo, să primim vizita unor mari cântăreţi, împreună cu părinţii lor, pe care i-am ascultat cu plăcere. A fost un moment de pregustare a veşniciei.

            Un lucru foarte important, fără de care acest centru de sănătate n-ar avea rezultate atât de bune, este calitatea hranei şi hotărârea curajoasă de a adopta un stil radical vegetarian, bine pus la punct. Masa de dimineaţă la care primeam de obicei cereale, seminţe, fructe şi lapte de soia, era atât de hrănitoare încât nu aveam probleme cu foamea. La prânz, ciorba, tocăniţa, salatele, şniţelele, te satisfăceau atât din punct de vedere al gustului cât şi al consistenţei. Seara, la ora 18, puteai să alegi masa de fructe cu pâine sau ceaiul cu lămâie servit într-un ambient deosebit de părtăşie şi discuţii pe diferite teme de interes actual.

            După patru zile, petrecute astfel, mă simţeam excelent, şi, am vrut să alerg, ca să mă încălzesc, deşi de multă vreme n-o mai făcusem. M-am oprit puţin ca să vorbesc cu o doamnă, şi când am vrut din nou să pornesc, m-am împiedicat şi am căzut. Cu câteva zile în urmă, terapeuta mea se rugase pentru mine astfel: „Doamne, fă ca lacrimile de durere ale doamnei să se transforme în lacrimi de bucurie!” Aveam o problemă cu mâna dreaptă care, după o căzătură mai veche, se anchilozase. Eram foarte amărâtă din cauza aceasta şi din alte cauze... N-au trecut decât două zile de la acea rugăciune, m-am împiedicat şi am căzut:  tot pe mâna dreaptă... Am simţit însă că ceva a venit la loc, sângele a început să circule mai bine şi puteam să sper că, din acel moment, sunt şanse de vindecare. Deşi şocul a fost puternic şi durerile erau mari, lacrimile mele de durere se transformau încet, încet, în lacrimi de bucurie... Dumnezeu răspunsese la rugăciunea terapeutei mele.

            Îmi pierdusem orice speranţă că voi mai putea folosi mâna. Fusesem la câteva persoane care încearcă să vindece asemenea cazuri prin tehnici populare de masaj, fusesem şi la medici specialişti, dar fără rezultat, pentru că mi-era frică să accept tratamentele pe care ei mi le recomandau. Mă rugam şi eu ca Dumnezeu să intervină cum ştie El că este mai bine, şi, a intervenit... Ceilalţi pacienţi se uitau cu compasiune la mine şi se întrebau de ce a trebuit să cad din nou, de ce tocmai eu să am parte de atâta suferinţă... Dar eu aveam o mare bucurie în suflet pentru că eram acolo şi pentru că Dumnezeu făcuse o intervenţie fără riscul pe care îl presupunea o anestezie.

            Acum pot să-mi folosesc mâna şi-L laud pe Marele Medic perntru că m-a vindecat prin metode pe care eu am putut să le accept.