*
Cu problemele mele de sănătate am ajuns pe la
Cluj. Fusesem la o înmormântare la Şimleul Silvaniei. Murise o persoană foarte
dragă mie, o femeie plăcută, deosebită chiar. Am rămas cu un of pe suflet, pentru că, faţă de nora şi nepoţii
ei a avut atitudini severe, uneori chiar de inacceptare. Ce rău îmi pare că ei
nu au avut parte s-o cunoască în postura în care am cunoscut-o eu: plină de
dragoste şi înţelegere faţă de soţul ei, grijulie faţă de copii si faţă de
ceilalţi oameni, zâmbitoare, amabilă...
La ceremonia înmormântării un cumnat a
spus adresându-se soţului ei: „Căline, tu ai pierdut mărgăritarul tău!” Făcea
aluzie la textul biblic: „Cine poate găsi o femeie cinstită? Ea este mai de
preţ decât mărgăritarele”. (Prov 31,10)
Da! O femeie cinstită, o femeie care-şi iubeşte şi
îşi cinsteşte soţul, o femeie care este plină de afecţiune şi grijă pentru
copiii ei, este „mai de preţ decât mărgăritarele”!
*
La Cluj am cunoscut un om de mare valoare. Un
pastor care-şi trăia predicile având darul de a duce pe cei bolnavi la doctor. M-a dus şi pe mine şi am fost salvată pentru câţiva
ani, prin mila lui Dumnezeu.
Am găzduit la Mariana, o fostă colegă de şcoală. O
iubesc şi acum ca pe o soră, mă rog pentru ea şi familia ei, ori de câte ori îmi
amintesc de bunătatea, corectitudinea şi
seriozitatea ei. Am întâlnit puţini oameni ca ea. Părinţii, oameni muncitori şi
autoritari, au crescut-o cu multă dăruire. Când a venit vremea căsătoriei,
tanti Letiţia, mama ei, s-a rugat mult ca Dumnezeu să-i poarte de grijă. Şi i-a
purtat. S-a căsătorit cu un băiat cuminte şi capabil. Au un băiat pe care-l cresc… cu dragoste. A
fost însă o problemă care a umbrit relaţia dintre fiică şi mamă. Tanti Letiţia
era o femeie severă şi când a mers într-o vizită la Cluj, la fiica ei, căsătorită
de aproape 25 de ani, s-a purtat aspru, şi Mariana i-a spus plângând: „Mamă,
nu mai suport să-mi fie frică de matale! Am aproape 45 de ani şi când vii la mine stau cu atâta stres! Nu mai pot
suporta aceasta atmosferă!”
Când a auzit, tanti Letiţia a început să plângă şi
ea... Nu-şi dăduse seama până atunci că felul ei de a fi a terorizat sufletul
sensibil al fiicei sale. A trebuit să treacă 45 de ani pentru ca această mamă
care a muncit mult, s-a sacrificat şi a iubit mult să înţeleagă că este foarte
important ca pe lângă dragostea care se exprimă prin fapte, să existe şi
delicateţe în cuvinte şi atitudini. Este nevoie ca Bunul Păstor să umple inimile noastre de blândeţe,
duioşie şi dragoste în relaţia noastră cu copiii: „El Îşi va paşte turma ca un Păstor, va
lua mieii în braţe, îi va duce la sânul Lui, şi va călăuzi blând oile care alăptează”
(Isaia 40,11). „Cum răspunde în apă, faţa la faţă, aşa răspunde inima
omului inimii omului”. (Prov. 27,19)
*
Tot la Cluj stătea Tanti Adriana, fosta soţie a vărului
meu. Am trecut pe la ea s-o văd. Fusese o femeie foarte frumoasă, foarte
capabilă, medic pediatru la spitalul din Cluj. Şi-a crescut cei doi copii, pe Ana si Dan, singură.
Mi-a povestit câteva întâmplări deosebite din
cariera ei. Îi murise o pacientă micuţă,
o fetiţă de doar câteva luni. O scoseseră pe balconul salonului până vor veni părinţii
s-o ia. Când a venit mama, care era oarbă, a început să plângă şi a spus: „Doamna
doctor, vă rog, aduceţi-o înapoi în salon căci este frig pe balcon!”
Miloasă cum era, tanti Adriana a acceptat, deşi ştia
că fetiţa era moartă. După ce au adus-o, mămica îndurerată a continuat: „Doamna
doctor, vă rog, mai faceţi-i ceva! Măcar ceva!!!”
Văzând insistenţa mamei, tanti Adriana a repetat
manevrele de reanimare, şi inima fetiţei a început să bată...
După 6 ani, pe scările spitalului urcau doi părinţi
nevăzători, ţinând de mână, între ei, o fetiţă frumoasă. Era fetiţa readusă la
viaţă prin puterea lui Dumnezeu, prin insistenţa unei mame, şi dăruirea unei
doctorite ce s-a lăsat înduplecata, pentru că în piept îi bătea cu dragoste, o
inimă de mamă. Doar Cel de sus poate să răsplătească astfel de atitudini, şi le
va răsplăti.
Într-o altă zi, când a intrat in salon, Georgică,
un băieţel de 8 anişori i se adresează: „Doamna doctor, vă rog s-o lăsaţi pe
doamna asistentă sa stea cu mine, că eu astăzi, am să mor!...”
„Nu se poate, Georgică, i-a spus tanti Adriana.
Tu te-ai făcut bine şi astăzi o să pleci acasă!”
A început apoi vizita. Când a ajuns la patul lui Georgică,
el era culcat cu faţa la perete. L-a mângâiat uşor pe spate şi i-a spus:
„Hai, Georgică, să facem vizita!” Dar Georgică n-a mai reacţionat...
Nu i-a fost uşor lui tanti Adriana. Cu fiecare
copil care murea, parcă se stingea şi câte o scânteie din flacăra vieţii ei. Împovărată
cu multe griji, grăbită, într-una din zilele pline de responsabilitate ale
serviciului ei, în loc să urce un etaj, acolo unde avea treabă, a coborât...
S-a văzut în faţa camerei unde erau depuşi copiii stinşi din viaţă, înainte de
a fi duşi la morgă. Deşi se grăbea foarte tare, totuşi, pentru că obişnuia să-i
mai privească o dată, aşa ca de rămas bun, pe copiii care mureau în secţia ei,
a intrat... Acolo era depus un băiat care tocmai murise. L-a privit cu atenţie:
copilul respira... A chemat repede brancardierii, l-au dus în salon şi copilul şi-a
revenit complet. Mama lui îşi sunase soţul şi-i spusese că băiatul lor murise.
Tatăl, când a ajuns la spital şi l-a găsit pe băiat stand pe pat si bălăbănându-şi
picioarele fericit, i-a tras o palmă soţiei strigând: „Îţi arde de glume?!”
Doamna doctor a intervenit, explicându-i situaţia.
Nu! N-a fost o întâmplare că a coborât un etaj, în loc să urce...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu