La
spitalul din Colentina, tovarăşa mea de suferinţă de alături, care fusese
învăţătoare, acum pensionară, mi-a povestit câteva secvenţe din viaţa ei. Soţul
fusese preot ortodox, iar dânsa, o credincioasă practicantă. Cu foarte mulţi
ani în urmă, înainte de a pleca de acasă la examenul de grad, s-a rugat:
“Doamne, Te rog, ajută-mă să Te apăr!” Regimul de atunci era ateist. La examen a trebuit să vorbească despre
circuitul apei în natură. După ce a prezentat partea ştiinţifică, a concluzionat
astfel : “Pe lângă toate acestea, eu mai ştiu şi că, dacă Dumnezeu vrea să
plouă la Colibaşi, plouă la Colibaşi, iar dacă vrea să plouă la Vidra, plouă la
Vidra!”
Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea: i-a căzut un
subiect la care a putut să amintească despre El ca Creator şi Conducător al
universului, într-o singură frază, într-un timp când şi la şcoală şi peste tot
se spunea că nu există Dumnezeu. Obişnuia la Crăciun, să vorbească fiecărei
generaţii de elevi despre naşterea Domnului Hristos; se întreba totuşi ce caută
sacrificarea porcilor la o sărbătoare creştină, mai ales că Dumnezeu dăduse în
Biblie porunci clare să nu se mănânce carnea acestui animal. Despre 25
decembrie ştia că fusese sărbătoare păgână, zi în care se serba naşterea
soarelui pentru că ziua se mărea. Nu înţelegea de ce tocmai această dată a fost
aleasă pentru serbarea naşterii Domnului…
La Paşti le vorbea copiilor despre jertfa Domnului Hristos, dar se întreba
de ce se mai jertfesc miei, când lucrul acesta se făcea în Vechiul Testament ca
simbol al jertfirii Mântuitorului. Odată ce simbolul şi-a găsit împlinirea, ce
rost mai avea sacrificarea mieilor? Îi
învăţa şi Tatăl Nostru pe copii. Fiecare generaţie ieşită din mâna ei avea o
minimă orientare religioasă.
Cumpărasem nişte broşuri
şi, într-una din ele, se vorbea despre Sabat. Erau texte biblice şi comentarii
diverse. Dânsa le-a răsfoit cât am fost eu plecată şi mi-a spus: ”Doamnă, să nu
mai cumpăraţi broşuri din astea pentru că sunt de la adventişti!” Am cumpărat
apoi de la un colportor care vindea cărţi de sănătate şi religioase prin
spital, cartea ”Viaţa lui Isus” (”Hristos Lumina Lumii”) şi mi-am dat seama că
totdeauna când lipseam din salon, ea citea cu nesaţ această carte. A continuat
să citească apoi şi în prezenţa mea şi eram curioasă să văd reacţia ei când va
ajunge la capitolul despre Sabat. A fost atât de fericită când a înţeles din
această carte că ziua de Sabat, ziua a şaptea din săptămână, a fost dată ca
memorial al creaţiunii (Geneza 2,3) şi că Dumnezeu a plănuit această zi de
închinare (Exod 20,8-11), pentru ca noi oamenii să avem un timp special de
părtăşie cu familia, cu Biserica şi cu natura, pentru ca dragostea noastră
pentru cei din jur şi pentru Creator să
crească. Mi-a spus : ”Da, am înţeles, Dumnezeu a creat totul în şase
zile şi S-a odihnit în ziua a şaptea, dându-ne instrucţiuni de funcţionare
optimă: şase zile muncă, a şaptea odihnă, închinare, părtăşie specială cu
Dumnezeu, cu natura şi cu cei dragi din familie.” Dumnezeu, aşa cum ne-a
poruncit munca, ne-a poruncit şi odihna,
fără de care ne-am distruge, şi am muri şi fizic şi spiritual.
Mi-a mai povestit şi alte
lucruri din viaţa ei personală. Dumnezeu i-a dat un vis în care i-a descoperit
locul şi persoana cu care se va căsători. Şi aşa a fost… Însă căsnicia ei a
fost umbrită de un eveniment pentru care n-a fost ea vinovată. După ceva timp
de la căsătorie, aveau un prieten de familie, veterinar, care obişnuia să vină
la ei în vizită. S-a întâmplat să vină şi mai de dimineaţă, şi a surprins-o pe
ea, pieptănându-se… Avea un păr lung şi frumos, şi probabil că s-a îndrăgostit
de ea. Au mers într-o zi împreună, toţi trei,
la un eveniment de familie… Prietenul lor a invitat-o la dans, şi a
strâns-o în braţe mai mult decât ar fi fost normal, şoptindu-i la ureche o
invitaţie de a se întâlni pe ascuns. Ea i-a spus: ”Aşa ceva nu se va întâmpla
niciodată!”; s-a smuls din braţele lui şi s-a retras. Soţul a observat că ceva
n-a fost în ordine şi i-a spus: ”În clipa asta plecăm acasă!”
Dânsa a vrut să-i explice pe drum că nu are nici o
vină, că nici nu ştia despre sentimentele şi intenţiile prietenului lor, că
nici n-ar fi dansat cu el... Dar soţul n-a vrut să asculte deloc, n-a lăsat-o
să spună un cuvânt, deşi Biblia spune că orice conflict, orice problemă trebuie
discutată pentru a se rezolva (Matei 18,15).
Au trăit 60 de ani după
aceea, purtând durerea neclarificării acestei situaţii, ea fiind considerată
vinovată, iar el, purtând durerea neîncrederii în soţia lui. Într-o bună zi, când
erau foarte bătrâni, după un timp de lucru în grădină, el a fost binevoitor
faţă de ea s-o asculte… Povara a fost îndepărtată, şi apoi au putut fi
liniştiţi şi fericiţi până la sfârşit. Ce bine ar fi fost dacă în tinereţea lor
ar fi împlinit textul biblic care spune: ”Să nu apună soarele peste mânia
voastră!” (Efeseni 4,26).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu